Dacă vă surâde ideea de a avea o chirie în Piața Victoriei și să fiți cât mai aproape de centrul Bucureștiului, Nobileo are oferte de neratat pentru tine, astfel încât vă vom propune și prezenta unul dintre cele mai spațioase și frumoase apartamente de închiriat.
A fi aproape de centrul capitalei nu este doar un moft, iar asta pentru că, pentru mulți dintre cei care le aleg sunt nevoiți să facă asta, pentru a fi cât mai aproape de un loc de muncă sau pur și simplu pentru că le place zona foarte mult.
În acest sens, noi, cei de la Nobileo, vă propunem această chirie din Piața Victoriei, care este ideală pentru persoanele ce au gusturi pretențioase atunci când vine vorba despre alegerea unei locuințe cât mai bine poziționată, cu cât mai multe dotări și cât mai atractivă, chiar dacă vorbim despre un loc în care vor sta o anumită perioadă de timp.
Având în vedere aceste considerente, Nobileo vă propune spre închiriere un apartament spațios, cu 3 camere situat într-un imobil exclusivist, recent finalizat din zona Piața Victoriei. Clădirea a fost finalizată în anul 2017 și beneficiază de pază permanentă și supraveghere video. Prin urmare, puteți sta liniștiți în ceea ce privește locuința, pentru că nu vor intra persoane străine în bloc și, dacă se întâmplă acest lucru, acestea vor fi legitimate de către reprezentantul firmei de securitate și pază.
Și pentru că vă spuneam că acest imobil este deosebit de spațios, menționăm faptul cp apartamentul propus are o suprafață utilă de 105 mp și este compartimentat în living, 2 dormitoare, bucătărie, 2 băi și 2 terase ce însumează 15 mp. Vederea este liberă, finisajele folosite fac parte din clasa premium, iar bucataria este complet mobilată și utilată. Mai mult decât atât, din punctul de vedere al poziției geografice, apartamentul este strategic poziționat și oferă o priveliște citadină superbă încă de la primele ore ale dimineții și până târziu în noapte.
Totodată, ca un plus pentru această chirie din Piața Victoriei, venim cu o veste bună pentru viitorul locatar, astfel încât, pentru mașinile dvs. stau la dispoziție 2 locuri de parcare subterană.
Nu în ultimul rând, apartamentul are o locație excelentă, in imediata vecinătate aflându-se restaurante, magazine, școli, grădinițe, centre medicale, centre spa. Parcul Kiseleff se află la doar 2 minute distanță, așa că, dacă doriță să aveți parte de câteva momente de liniște după serviciu, trebuie doar să vă rezervați timpul pentru o plimbare la doar câteva minute distanță de casă.
Nobileo vă propune această chirie în Piața Victoriei, iar dumneavoastră nu trebuie decât să alegeți ceea ce vă place și ceea ce aveți nevoie, în funcție de propriile criterii.