Cel mai frumos exercitiu pe care l-am facut mereu cu placere este unul care cere crearea unui text care sa contina o serie de cuvinte impuse initial. Cea cu perspectivele ma roaga sa scriu, ea fiind rugata la randul sau de Cea cu gandurile despre nimic. Va multumesc mult pentru provocare, e cea mai frumoasa “leapsa” (desi nu este chiar asa ceva) intalnita pana acum (am spus ca nu mai fac lepse in viata mea, cu toate astea aceasta este prea minunata). Sa vedem ce va iesi…
M-am departat de o realitate care musca din carne si am ajuns sa scriu pe frunze fosnind in bataia muzicii. Am descoperit fara sa vreau o Josephine tandra alaturi de o fiara inchisa intr-o sticla ce pluteste nestingherita pe oceanul amintirilor mele. Am plans si am ras ascunsa in baloane de sapun, am fost vocea unui radio ragusit de anii ce au trecut peste el si m-am bucurat la auzul unor felicitari pe care uneori nu le-am meritat.
Daca ma veti intreba cine e Josephine va pot raspunde: fiecare din voi. Josephine rade cand vede copii care inventeaza jocuri dorind in acelasi timp sa ia parte la piesa ce se joaca pe scena copilariei sale. Josephine este actorul care-si aprinde o tigara si scoate fermecator fumul desi nu a fumat in viata ei, nici pe terasa unde-si beau somnorosii cafeaua de dimineata. Josephine este vocea care-ti spune cele mai frumoase cuvinte purtate de nori sau de un simplu telefon, atunci cand o rogi sa ti le spuna sau apesi un singur click pentru a-i citi randurile de pe un blog pierdut pe harta trairii de sub un cer senin. Josephine este opera unei minti zamislite de razele soarelui, de iubire si de nisipul arid care totusi este taram fecund pentru o floare ratacita-n visele de demult.
Sunt multe file de carte care o descriu pe Josephine, o carte care descrie viata patata de pigmentul unor cirese amare crescute in copacii din gradina copilariei, sub soarele care toropeste briza unui deja-vù ascunsa intr-o scoica ce canta povesti cu sirene.
Mi-am pus ochelarii cu care vad mai bine vara, cu care citesc literele invizibile ascunse in caietul cu insemnari din vacanta mare, vacanta eterna a inimii unei papusi.
Te-am asezat pe un piedestal construit din lacrimile de margaritare alaturi de cadouri formate din soaptele de ciocolata, din florile de cristal si din stirea adusa de triluri de privighetoare. Am pastrat totusi aproape de sufletul meu papusa din carpe pe care tu ai inlocuit-o cu barbie deoarece stiu ca tu, Josephine, vei reveni sa reparam bicicleta ruginita in podul casei in care jucam biliard cu ciubucuri din zahar pe post de tac si bomboane de menta in loc de bile.
Mi-am facut intre timp un nou prieten, un bondar pe care l-am poreclit Lady Gaga, fiindca seamana cu o gargarita, o mai tii minte pe cea care am prins-o din zborul fluturilor cand ne aflam in cadrul unor desene animate? Toate aceste amintiri le tin la pastrare, intr-un loc secret si adunate intr-o carte a fetelor, o carte scrisa pe timp de noapte , cand visa, de o fata care i-a pus si nume: Facebook. E o carte care are grosimea unui dex dar paginile sunt mult mai subtiri deoarece sunt tesute cu fire de matase la masina timpului, razboiul bunicii era prafuit…
Inchei scrisoarea. E tarziu si pe ulita sufletului meu nu mai strabat acum razele de la lumanarea din cabana din varful muntelui. Ma voi scufunda acum in visarea unui program artistic, voi inota in bancuri din mii de pesti colorati si voi astepta raspunsul inimii mele. Cand va ajunge scrisoarea o voi pecetlui cu sarutari, iti promit!