Unii spun ca cel mai frumos cadou care-l poti face unei persoane este iubirea. Altii spun ca devotamentul, prietenia, increderea. Eu ii cre… dar, sincer, cred ca exista unul mult mai frumos care le darama pe toate, si anume IERTAREA. Iertarea neconditionata, nefortata, cea sincera, din inima…
E greu s-o daruiesti, deoarece e ca si cum te-ai abandona pentru a doua oara intr-o nebuloasa. E ca si cum te-ai autoinduce intr-o amnezie pentru a uita de ce ai fost suparat in prima instanta.
E pacat cum unii isi bat joc si calca-n picioare acest dar, il terfelesc si fac din persoana care a fost capabila de asa ceva un om cu indoieli in suflet, dominat de neincredere, suspicios. Cel mai hilar e cum acesti oameni se bat cu pumnii in piept ca-s nenorociti, vorbesc despre esecurile lor de ca si cum ar fi niste amintiri dintr-o alta viata, dar nenorocitii uita cum au cersit si prin tacere iertarea. Iar cand au primit-o au tarat-o prin noroi, au scuipat pe ea si-apoi au zis: N-a fost sa fie…
Ei, voua, acelora, stiti ce va spun? Sa va duceti naibii cu toata instabilitatea voastra mentala! Sper sa va luati suturi din toate partile, pe cat meritati! Sper sa va dati intr-o zi cu capul de pereti si sa vedeti ca nu sunteti singuri pe lume, ca ati calcat peste cadavre pentru a va hrani orgoliile.
Ce va mai doresc, in final, e sa apuc ziua sa va prind capul sub piciorul meu.
Va asigur ca atunci voi fi fara mila, fara iertare, si-mi voi rasuci calcaiul cat voi putea eu de puternic. Iar atunci… oooh! Atunci voi avea grija sa port tocuri cui, desi nu o fac niciodata in rest…
Disclaimer: Sunt oameni care vor crede ca am ceva impotriva lumii. NU! Am ceva cu o singura persoana atat de falsa si atat de dusa cu sorcova incat uneori rabufnesc pe blog. Ei… in plus mai sunt acele furii de peste zi, aduse de la serviciu.
Din poza de mai sus, fiecare poa’ sa-nteleaga ce-o vrea…